Reclamatii

Procedura privind reclamaţiile referitoare la serviciile contractate

Te rugăm să anunți orice deranjament privind serviciul de comunicații contractat în cel mai scurt timp la Departamentul Relații cu Clienții. Millennium IT monitorizeaza proactiv starea rețelei la nivel de nod central sau la nivel de POP (Point of presence).

Pentru a intra în contact cu Departamentul Relații cu Clienții îți punem la dispoziție următoarele metode:

a) telefonic (Luni - Duminică 09:00 - 21:00)
0372-168.638 sau 021-569.79.99

b) SMS (non-stop)
Vodafone: 0728-648.638
Orange:0753-648.638
Cosmote: 0766-648.638

c) email (non-stop)
support@mitnet.ro

d) în scris la orice punct de prezență

Reclamațiile trebuie să conțină numele și datele de contact ale clientului, inclusiv numărul de telefon, precum și descrierea aspectelor reclamate. Orice reclamație legată de serviciile furnizate, adresată în scris sau verbal, va primi răspuns în termen de maxim 20 de zile lucrătoare de la data primirii acesteia de către Millennium IT, prin oricare din modurile de transmitere enumerate mai sus.

Raspunsul la reclamațiile clienților se va transmite în scris sau verbal, în funcție de solicitarea acestora. Orice contestație a clientului legată de factura emisa trebuie adresată în scris, în maxim 30 de zile de la data emiterii acesteia. Fiecare contestație trebuie să cuprindă suma contestată și elementele care sunt contestate (de exemplu numar de minute vorbite). Obligația clientului de a plăti suma în discuție este suspendată pe perioada soluționarii reclamației, clientul fiind obligat să achite diferența dintre suma facturată și suma contestată în termenul specificat pe factură. În cazul în care contestația este respinsă, clientul are obligația de a plăti diferența neachitată în termen de 14 zile de la informarea clientului despre respingerea contestației.

În cazul în care reclamația nu este soluționată pe cale amiabilă, clientul are posibilitatea de a se adresa în vederea soluționarii litigiului către autoritatea de reglementare, respectiv către instanța competentă, după caz.