Help Desk

Serviciile de comunicaţii şi accesul la Internet presupun o conexiune permanentă cu fiecare client. De aceea am implementat şi dezvoltat un serviciu de help-desk care asigură o legătură directă cu dumneavoastră, un termen minim pentru rezolvarea tichetelor deschise şi scalabilitatea sesizărilor sau solicitărilor.

Millennium IT a dezvoltat această componentă pentru atingerea unui nivel maxim de eficienţă, beneficiind de un sistem performant de 'Ticketing' care asigură înregistrarea şi jurnalizarea fiecărei sesizări într-un sistem electronic care vă pune la dispoziţie:

  • Jurnalizarea completă a întregii activităţi de suport tehnic;
  • Procesul de 'Ticket Tracking' pentru sesizările efectuate;
  • Sistem de escaladare;
  • Obţinerea de rapoarte cu privire la sesizările efectuate.

Prin serviciul de help-desk beneficiaţi de:

  1. Asistenţă telefonică – veţi primi sfaturi şi îndrumări de la o întreagă echipă, special instruită în acest sens, care beneficiază de o experienţă cumulată de peste 30.000 de ore de asistenţă tehnică prin telefon.
  2. On-site suport (OSS) – un tehnician sau o echipă de tehnicieni se va deplasa la compania dumneavoastră pentru rezolvarea sesizării, în cazul în care primul tip de suport nu este eficient. Termenul maxim de remediere al sesizării depinde de natura problemei şi de serviciul care este afectat, fiind stabilit de comun acord prin SLA (Service Level Agreement).
  3. Remote session suport (RSS) – asistenţă din partea tehnicienilor de telecomunicaţii, care se pot conecta de la distanţă pe orice staţie de lucru din cadrul companiei, folosind numai legături de tip VPN, care garantează conexiunea unei persoane autorizate.